• English
  • Română
  • Deutsch

RAP Tronic studii de caz

Activitatea noastră se desfășoară într-un spectru larg: de la oferirea de soluții complexe, personalizate, la cheie, pentru diverse tipuri de industrii până la relocări și îmbunătățiri ale locațiilor de producție. Aruncați o privire asupra celor mai reușite proiecte pe care le-am realizat:

Sistem inovator de topire și manipulare a grăsimii

Categorie: Gumă de mestecat și bomboane

Locație: Asia

An: 2016

Context proiect: Clientul a hotărât să își mute fabrica de producție de gumă de mestecat din Irlanda în Turcia. Clientul a mutat cea mai mare parte din vechiul echipament în Turcia, cu excepția instalației de manipulare a ingredientelor pentru grăsime. Este vorba despre grăsimea folosită în fabricarea îndulcitorilor artificiali din rețeta pentru guma de mestecat. Tipul de grăsime folosit se comporta mai degrabă ca o ceară cu punct de topire ridicat, necesitând temperaturi de până la 110°C ca să se topească. Este ceva neobișnuit pentru soluțiile folosite în mod normal în industria alimentară. Inițial, în Irlanda grăsimea era livrată cu camionul, topită, dar în Europa de Est acest lucru nu era posibil. Blocurile de ceară trebuiau topite și depozitate.

Target: (Re)Proiectarea, fabricarea, testarea și furnizarea unui sistem nou și inovator de topire și manipulare a grăsimii. Sistemul din locația inițială prezenta numeroase probleme de operare, producția fiind deseori întreruptă. Aceste probleme (de proiectare) trebuiau soluționate.

Mai multe

Provocări și măsuri întreprinse:

Provocările care au fost depășite:

  • riscul crescut ca produsul să se întărească.
  • lipsa unei bune practici cunoscute în industrie.
  • spațiu disponibil foarte limitat.
  • riscul ca operatorii să încurce grăsimile.
  • precizia foarte înaltă a dozajului.

Aceste aspecte au fost tratate prin:

  • dezvoltarea unui blindaj dublu pentru toate componentele conductelor, inclusiv valve.
  • proiectare bazată pe o abordare nouă care viza economisirea de spațiu.
  • mecanism de verificare pentru operatori.
  • sistem de pompare precis.
  • sistem de dozare de înaltă precizie (eroare la dozaj sub 1% – 0.005kg/h)

Livrabile:

  • Echipament de topire presurizat cu azot cu malaxor care nu permite transmiterea căldurii.
  • Rezervoare de stocare ce nu permit cristalizarea produsului.
  • Sisteme de dozare și recirculare de înaltă precizie.
  • Surse de căldură puternice și fezabile.
  • Powerful and reliable heat sources.

Cel mai bun rezultat al proiectului este faptul că a contribuit la îmbunătățirea eficienței generale a liniei, depășind cu mult obiectivul calculat, în timpul primelor zile de producție. Ne așteptam ca linia să atingă o eficiență de 65%, dar a realizat 82%.

Îmbunătățire sistem zahăr (capacitate și randament conținut de pudră)

Categorie: Ciocolată

Location: Europa de Est

An: 2012

Context proiect: Procesul de fabricație a ciocolatei consumă o cantitate mare de zahăr, pe lângă alte ingrediente, care sunt amestecate și măcinate împreună până devin o pastă foarte fină, înainte să ajungă produsul moale pe care îl cunoaștem cu toții.  Zahărul este mai ușor de manipulat dacă este în întregime sub formă de cristale de mici dimensiuni și nu pudră. Dar zahărul cristal cu conținut de pudră este mult mai ieftin și, bineînțeles, mai dificil de manipulat.  Clientul nostru a hotărât să își îmbunătățească sistemul existent de manipulare a zahărului astfel încât să poată manipula o cantitate mai mare și un procentaj mai ridicat de zahăr pudră.

Obiectiv: Reproiectarea și îmbunătățirea sistemului existent de manipulare a zahărului, asigurând astfel un randament mai ridicat, capacitatea de a utiliza un conținut mai mare de pudră și o eficiență crescută.

Mai multe

Provocări și măsuri întreprinse 

Provocările care au fost depășite:

  • zahărul pudră necesită o abordare mai strictă din punct de vedere tehnic.
  • umiditatea și compactarea reprezintă posibile motive de întrerupere a procesului.
  • velocitatea mare reprezintă un pericol de explozie.
  • întregul sistem trebuie să dispună de un design de prevenire a exploziilor infailibil.
  • capacitatea existentă era deja ridicată, iar cererea era ca aceasta să se dubleze aproape, atingându-se aproape limita tehnică a abordării.

Aceste aspecte au fost tratate după cum urmează:

  • în locul transportoarelor elicoidale folosite în mod obișnuit, am hotărât să implementăm transportoare cu tub cu vibrație inovatoare, schimbând astfel paradigma clientului.
  • compactarea a fost evitată tot prin folosirea vibrațiilor, iar umiditatea și riscul de explozie au fost rezolvate prin răcirea cu aer.
  • doar echipamentul de prevenire a exploziilor a fost integrat, după o fază de proiectare riguroasă și implicarea unor sub-furnizori.
  • pentru a atinge o capacitate înaltă de transport și distribuție, tot echipamentul integrat a fost testat și verificat că poate funcționa în siguranță la limita superioară.

Livrabile:

Descărcare siloz prin transport pneumatic proiectat pentru sisteme de mare capacitate. Produsul a fost transportat pe înălțimea a trei etaje.  Sistem de distribuție a produsului realizat prin integrarea unui transportor cu vibrator inovator. Capacitate aproape dublată. Cel mai bun rezultat al proiectului a fost faptul că a contribuit la eforturile clientului de a reduce costurile și la implementarea unuia dintre primele astfel de sisteme pentru produse mixte.

Sisteme de depozitare, distribuire și reutilizare a ciocolatei pentru un produs din ciocolată inovator

Categorie: Ciocolată

Locație: Europa de Est

An: 2012-2016

Context proiect: Datorită creșterii constante a prețului boabelor de cacao, producătorii de ciocolată se implică tot mai mult în dezvoltarea unor alternative la batoanele de ciocolată, sau a unor produse hibride precum produsele de ciocolată care includ biscuiți, creme sau orice alt timp de incluziune. S-a lansat astfel un nou tip de produs, și anume, un baton de ciocolată placat cu bucăți de biscuite.

Obiectiv: Dezvoltarea unui sistem de stocare de exterior și de interior foarte flexibil, capabil să proceseze 2 sau 3 rețete de ciocolată diferite. Sistemul trebuia să poată doza linia și să asigure în același timp o reutilizare foarte eficientă a produsului.

Mai multe

Provocări și măsuri întreprinse:

Provocările care au fost depășite:

  • spațiul aproape inexistent pentru un echipament de stocare de mari dimensiuni.
  • 3 linii cu 3 puncte de dozare fiecare.
  • 2 – 3 tipuri de ciocolată diferite.
  • cererea ridicată de reutilizare a produselor imperfecte și de recuperare a ciocolatei.
  • lipsa unei practici cunoscute de separare a ciocolatei de biscuiți.

Acestea au fost tratate prin:

  • regândirea posibilităților de stocare și construirea unui turn de rezervoare de stocare.
  • pregătirea sistemului pentru o convertire ușoară prin construirea conductei principale astfel încât să poată fi curățată printr-o racletă de cauciuc propulsată cu aer.
  • testarea unor diverse sisteme de separare și, într-un final, dezvoltarea unei site eficiente de recuperare a masei de ciocolată.

Livrabile:

  • Turn de stocare de exterior, cu o capacitate de depozitare de 150 T de ciocolată.
  • Sistem de transfer flexibil și posibilități de dozare complexe.
  • Capacitatea de a recupera 80% din produsele de ciocolată nepotrivite pentru vânzarea la raft, dar altminteri sigure.

Cel mai bun rezultat al proiectului este faptul că a contribuit la realizarea unui produs din ciocolată inovator.  Al doilea cel mai bun rezultat este gradul înalt de inovație inclus în proiect:

  • Reproiectarea turnului de depozitare.
  • Curățarea conductei prin împingerea produsului (noutate pentru Raptronic).
  • O metodă de separare nouă și eficientă.

Sistem de manipulare a aluatului, umpluturii și ingredientelor și auto-curăţare

Categorie: Manipulare aluat, umplutură, ingrediente și auto-curăţare

Locație: Mexic

An: 2016

Context proiect: Proiectul inițial trebuia să fie instalat în Rusia, dar, datorită restricțiilor internaționale, clientul a hotărât să instaleze linia în Monterrey, Mexic. Cererea inițială a fost de un sistem capabil să transfere aluatul din malaxoare în rezervoare-tampon cu design special, capabile să mențină temperatura solicitată (prevăzute cu unități de răcire și încălzire), apoi, prin intermediul unui transfer presurizat, să alimenteze dozatoarele. Rezervoarele-tampon, conductele, malaxoarele și dozatoarele erau curățate automat printr-un sistem de auto-curăţare proiectat special pentru a reduce timpul de curățare și pentru a crește productivitatea.

Obiectiv: Proiectarea și construirea unui sistem eficient capabil:

  • să transfere materia brută (sub formă de lichid și pudră), să o trateze și să o dozeze.
  • să trateze aluatul, să îl transfere și să se cureţe singur.
  • să trateze umplutura, să o transfere, să recupereze pierderile rezultate în urma turnării în forme și să se cureţe singur.

 

Mai multe

Provocări și măsuri întreprinse:

Întrucât sistemul inițial a fost construit pentru Rusia, unde alimentarea electrică se face la o sursă de 50Hz 400 V, linia a fost reconvertită pentru standardele electrice din Mexic, unde alimentarea electrică se face la o sursă de 60 Hz la 480V. De asemenea, a fost nevoie de certificare electrică UL.

Livrabile:

  • Din punct de vedere al manipulării ingredientelor, instalația Raptronic vizează gestionarea rețetelor și furnizarea de ingrediente malaxoarelor: aluat, formă și umplutură.
  • Sistemul de manipulare a glucozei este format dintr-o stație de descărcare cu recipient dublu încălzit. Sistemul de manipulare a glicerinei constă într-o stație de descărcare cu recipient dublu. Instalația existentă dozează uleiul de rapiță în malaxoare prin debitmetre. Sistem de topire, de tratare și de dozare a ciocolatei.
  • Fiecare zonă are propria stație de auto-curăţare dedicată. Stațiile de auto-curăţare sunt proiectate la comandă pentru fiecare parte a sistemului de linie. Recuperarea produsului in urma turnarii in forme.